Skip to content Skip to right sidebar Skip to footer

Cadrul juridic european privind câinii fără stăpân

România este parte a Convenției Europene a Drepturilor Animalelor de Companie.

Două articole sunt deosebit de relevante în această problemă, respectiv articolul 11 privind eutanasierea și articolul 12 privind reducerea numărului animalelor fără stăpân.

Practic, Convenția arată că sterilizarea trebuie să fie o pre-condiție în luarea deciziei de eutanasiere ca metodă de control a animalelor fără stăpân.

Articolul 12 mai recomandă “să se ia măsurile legislative și/sau administrative cele mai potrivite pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferințe sau temeri evitabile”. Atât capturarea, adăpostirea și eutanasierea trebuie să se realizeze respectând principiile Convenției.

Potrivit articolului 13, excepții de la aceste principii sunt admise “dacă acestea sunt inevitabile, in cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor”.

Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a realizat o serie de recomandări specifice animalelor fără stăpân Cu privire la reducerea numărului de câini fără stăpân se menționează că eutanasierea nu este o metodă eficientă și va fi administrată eventual doar în corelație cu alte măsuri de limitare și control a populației. Mai mult, un studiu al organizației prezintă ca metodă de rezolvare pe termen mediu şi lung a problemei câinilor fără stăpân sterilizarea, vaccinarea, crotalierea şi întoarcerea în teritoriu, combinată cu controlul reproducerii populației canine cu stăpân. Studiul ,,Stray animal control practices” creează o privire de ansamblu asupra legislației din Europa la nivelul anului 2007. Se constata astfel că 87% din statele europene au legislație care acoperă protecția animalelor, 70% din țări interzic abandonul, 70% din țări au norme de identificare obligatorii, însă cu efect redus căci 48% acuzau slaba lor implementare și prin urmare relevanță diminuată pentru reducerea numărului de câini vagabonzi. Din țările care capturau maidanezi, 10 eutanasiau animalele la sfârșitul expirării termenului de adăpostire, acesta variind de la 3 la 60 de zile. Două dintre țări îi eutanasiau la capturare, iar în trei nu era deloc permisă eutanasierea câinilor sănătoși. Concluzia raportului sublinia că doar în acele țări unde identificarea și înregistrarea câinilor se aplica în mod riguros se reușea cu succes controlarea numărului animalelor fără stăpân.

Două studii de caz am considerat importante de prezentat. Legea privind protecția animalelor în Suedia a fost adoptată în 1988 și include dispoziții privind bunăstarea animalelor, interzicând neglijarea acestora, abandonul și cruzimea.

Adăposturile de animale nu sunt reglementate prin legislația națională; ele sunt conduse exclusiv de către organizații neguvernamentale și sunt auto reglementate. Nu există câini vagabonzi pe străzi în Suedia, ci doar câini pierduți. Acest lucru se datorează angajamentului asumat de suedezi și gradului impresionant de responsabilitate socială în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra câinilor.

Slovenia este una din țările vechiului bloc estic care a adoptat până în 2005 o serie de legi progresiste care au permis gestionarea eficientă a maidanezilor. S-a introdus un sistem obligatoriu de înregistrare a câinilor. Mai mult decât atât, microciparea este o cerință legală pentru toți câinii născuți după 1 ianuarie 2003. Microcipul este implantat gratuit. Detaliile despre animale și proprietarul lor sunt înregistrate într-o bază de date centrală, administrată de Ministerul Agriculturii.

Deosebirea între situația din România și alte state europene care gestionează cu succes câinii vagabonzi nu constă atât în legislația adoptată, cât mai ales în abordarea holistică aplicată. În țări precum Suedia sau Slovenia sunt concepute și implementate programe cuprinzătoare ce integrează măsuri de educare a deținătorilor de animale, de identificare și înregistrare obligatorie, de control al reproducerii animalelor de companie, de prevenire a abandonului. Însă simpla existență a unor astfel de prevederi în legislație fără implementarea lor eficientă și susținută prin programe naționale nu va duce la o schimbare a stării de fapt.

 

Combaterea deșeurilor începe cu prevenirea
Cum ar fi dacă am putea să utilizăm deşeurile ca resursă şi să reducem astfel nevoia de a extrage resurse noi? Extracția unei cantități mai mici de materiale şi utilizarea resurselor existente ar putea contribui la evitarea unei părţi dintre impactul creat de-a lungul lanțului. În acest context, deşeurile neutilizate reprezintă, de asemenea, o pierdere.

Potenţialele avantaje sunt imense şi pot facilita tranziţia României către o economie circulară, în care nimic nu se risipeşte. Înaintarea pe scara ierarhiei deşeurilor oferă beneficii în termeni de mediu, chiar şi pentru ţările cu rate ridicate ale reciclării şi recuperării.

Din nefericire, sistemele noastre actuale de producţie şi de consum nu oferă multe stimulente pentru prevenirea şi reducerea deşeurilor. De la proiectarea produselor şi ambalare la alegerea materialelor, întregul lanţ de valoare trebuie să fie reconceput având în vedere, de la început, prevenirea deşeurilor, „resturile” de la un proces putând fi ulterior transformate în materie primă pentru un altul.

Înaintarea pe scara ierarhiei deşeurilor necesită un efort comun al tuturor părţilor implicate: consumatori, producători, factori de decizie, autorităţi locale, unităţi de tratare a deşeurilor etc. Consumatorii dispuşi să îşi sorteze deşeurile din propriile gospodării pot recicla doar dacă este creată infrastructura pentru colectarea deşeurilor pe care ei le sortează. Reversul este, de asemenea, valabil; municipalităţile pot recicla o proporţie mai mare doar dacă gospodăriile îşi sortează propriile deşeuri.

În ultimă instanţă, deşeurile pot constitui o problemă sau o resursă doar în funcţie de modul în care noi le gestionăm.

Ultima actualizare: 12:57 | 17.07.2024

Sari la conținut